Remedii naturale pentru tratarea problemelor de sanatate

Vitamine și minerale benefice în timpul perioadei de recuperare după o luxație

O luxație tipică necesită pur și simplu odihnă și timp pentru a se vindeca. Cu toate acestea, corpul are nevoie și de elemente nutritive diferite pentru menținerea sănătății oaselor și a ligamentelor. Aceste substanțe nutritive sunt deosebit de importante în timpul vindecării unei luxații.

1. Calciul este binecunoscut pentru contribuția sa la menținerea unor oase puternice, este un mineral deosebit de important pentru persoanele care practică un sport. Adulții au nevoie de 1000 -1200 mg de calciu pe zi. Calciul poate fi găsit în produse lactate, cereale integrale și legume cu frunze verzi.

2. Asemenea calciului, fosforul este important pentru rezistența oaselor, deoarece cele două minerale împreună alcătuiesc blocurile primare ale oaselor. De asemenea, organismul are nevoie de fosfor în scopul utilizării corespunzătoare a altor elemente nutritive, inclusiv magneziu și vitamina D. Din fericire, fosforul se găsește în multe din aceleași alimente care furnizează calciu, inclusiv cerealele integrale și produsele lactate. Majoritatea adulților au nevoie de aproximativ 700 mg de fosfor pe zi.

3. Magneziul contribuie, de asemenea, la sănătatea sistemului osos. În plus, organismul îl folosește pentru a controla nivelurile de nutrienți, cum ar fi potasiu, calciu și vitamina D. Cerealele, nucile și legumele verzi sunt surse bune de magneziu. Adulții au nevoie de 270 – 400 mg de magneziu pe zi.

4. Vitamina D ajută organismul să absoarbă și să folosească minerale cum ar fi calciul și fosforul pentru a construi și a reface oasele. Vitamina D se găsește în special în ouă, lapte și pește. Organismul creează vitamina D atunci când este expus la soare. Majoritatea adulților au nevoie de 5 mg de vitamina D pe zi, cu toate că persoanele cu vârsta de peste 50 ani pot avea nevoie de mai mult.

5. Organismul are nevoie, de asemenea, de vitamina C pentru a crea colagen. Colagenul este necesar pentru a construi și reface tendoanele și ligamentele care sunt adesea deteriorate în cazul unei luxații. Multe fructe și legume, inclusiv citricele și ardeii verzi, sunt foarte bogate în conținut de vitamina C. Doza zilnică necesară pentru un adult este de 75 – 90 mg.

6. Multe studii au concluzionat că acizii grași Omega-3 au capacitatea de a reduce inflamația atât de mult încât să nu fie nevoie de alte medicamente pentru calmarea durerilor. Rezultatele acestor numeroase studii indică faptul că Omega-3 va reduce inflamația traumatismului pe zi ce trece. Reducerea inflamației din jurul luxației va reduce durerea și va ajuta la vindecarea mai rapidă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *