Remedii naturale pentru tratarea problemelor de sanatate

Tratamente naturiste pentru impotența

Impotența este o problemă care afectează numeroși bărbați din întreaga lume. În acest articol vom vorbi despre câteva remedii pentru impotență, remedii pe care oricine le poate pune în aplicare, ca ulterior să se bucure de rezultate uimitoare. Remediile pe care am decis să vi le facem cunoscute pot înlocui perfect celebrele tablete de Viagra, nu vă rămâne decât să le încercați!

5 Plante cu efecte de medicamente naturale recomandate în cazurile de impotență

Ginseng: este unul dintre cele mai bune remedii pentru impotență. Această plantă perena poate fi considerată viagra naturală. Pe lângă furnizarea de energie și vitalitate, este un vasodilatator puternic care ajută la îmbunătățirea calității erecțiilor, facilitând eliberarea de oxid nitric și îmbunătățind fluxul sanguin. Este important de apreciat faptul că pe piața de specialitate veți găsi mai multe tipuri de ginseng (ginseng coreean, ginseng roșu, Panax ginseng) ale căror rezultate sunt diferite. Pentru tratarea impotenței utilizați Panax ginseng.

Usturoi: este un condiment esențial în bucătărie. Pe lângă faptul că adaugă o aromă deosebită preparatelor culinare, această plantă super-activă este, de asemenea, un remediu natural pentru impotență care previne o disfuncție erectilă viitoare.

Această plantă conține alicină, care contribuie la creșterea fluxului sanguin de la nivelul penisului și susține o întinerire generală benefică pentru performanțele sexuale de durată. Usturoiul este, de asemenea, cunoscut ca fiind un afrodiziac puternic, la fel ca și alte plante din aceeași familie, precum ceapa.

Ghimbir: Este un alt aliment care servește drept un medicament natural care poate ameliora sau vindeca impotența. Stimulează apetitul sexual, dar, de asemenea, acționeaza ca un tonic.

Măsline: Uleiul de măsline este recomandat pentru tulburările cardiovasculare, deseori aflate în spatele multor episoade de impotență – dat fiind faptul că impotența nu este boală, ci un simptom.

Ginkgo Biloba: Principala cauză a impotenței masculine este fluxul sanguin deficitar de la nivelul penisului, de multe ori un rezultat al aterosclerozei. Ginkgo biloba crește fluxul sanguin și și-a dovedit eficiența în cazul pacienților după șase luni de utilizare.

Remedii pentru impotență preparate acasă

  • Se fierbe ½ litru de apă și se adaugă 15 grame de rădăcină de angelică și un vârf de cuțit de ghimbir. Se lasă să stea 10 minute, se strecoară și se bea o ceașcă înainte de a servi masa. Preparatul se poate îndulci cu miere.
  • Se fierb timp de 5 minute 750 ml de apa, ulterior se adaugă 30 grame semințe uscate și zdrobite de cardamom și 30 grame scorțișoară. Se acopera și se lasă să stea timp de 6 ore, apoi se strecoară și se adaugă 2 lingurițe de zahăr. Se beau 2 căni pe zi, dimineața și seara înainte de culcare.
  • Se fierbe 1 litru de apă în care ați adăugat 1/3 linguriță de rozmarin și 1 lingură cimbru. Se adaugă 1 lingură de miere și se consumă 1 ceașcă pe zi dimineața, timp de 40 de zile.
  • Se amestecă părți egale de extract de cimbru, mentă și scorțișoară. Se toarnă toate acestea într-o jumătate de litru de apă și se fierbe amestecul timp de 5 minute. Se strecoară și se consumă pe tot parcursul zilei.
  • Se amestecă 20 de picături de ulei de lemn de santal, 6 picături de ulei de coriandru, 12 picături de ulei de măsline, 4 picături de ulei de ghimbir și 8 picături de ulei de ylang-ylang într-o sticlă închisă ermetic. Amestecul se folosește în aromaterapie.
  • Pregătiți o infuzie dintr-o linguriță de busuioc într-o ceașcă. Consumați de două sau trei ori pe zi. Acest remediu este considerat un afrodiziac care poate ajuta în cazurile de impotență.
  • Se fierb 32 de grame de frunze proaspete de damiană într-un litru de apă, timp de 15 minute. Se acoperă și se lasă să se răcească. Se consumă 3 căni pe zi, după fiecare masă.

De asemenea, tot în scopul combaterii impotenței: consumați ovăz în amestec cu susan și iaurt; preparați o ciocolată caldă și adăugați scorțișoară și nucșoară, fără a se exagera; consumați zilnic grâu germinat; și includeți în meniu, de cel puțin trei ori pe săptămână, supă de orz cu carne.

Dacă la toate aceste remedii adăugați și un stil de viață sănătos, puteți considera că impotența va rămâne un vis neplăcut care v-a creat probleme într-un anumit moment din viață.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *