Remedii naturale pentru tratarea problemelor de sanatate

Tratamente naturiste pentru dureri articulare

Durerile articulare pot fi cauzate de o serie de afecțiuni cum ar fi osteoartrita, artrita reumatoidă, guta, bursita, tendinita, o luxație sau alte leziuni care afectează ligamentele sau tendoanele din jurul unei articulatii. Pot să apară în orice parte a corpului, dar cel mai frecvent apar la genunchi, umeri și șolduri.

Durerea poate varia de la o formă ușoară și până la severă și poate fi însoțită de umflare și rigiditate la una sau mai multe articulații. Durerile articulare severe, în special cele cauzate de condiții degenerative cum ar fi artrita, au nevoie de un diagnostic corect și un tratament corespunzator. Trebuie să vă adresați medicului dacă durerea este însoțită de umflare, roșeață și sensibilitate sau durează mai mult de trei zile.

Pe de altă parte, de dureri ușoare puteți scăpa cu ajutorul unor remedii naturale.

1. Terapia prin masaj ajută la ameliorarea durerii articulare prin îmbunătățirea circulatiei. De fapt, mai multe studii indică faptul că masajul regulat poate ameliora durerea și rigiditatea în articulația afectată. Pentru masarea zonei afectate, folosiți uleiuri calde precum cele de nucă de cocos, măsline, muștar, ricin sau de usturoi.

2.Alternând comprese calde și reci, durerile articulare pot ceda. Terapia cu căldură ajută la scăderea durerii, creșterea fluxului sanguin și la relaxarea articulațiilor. Terapia rece reduce inflamația din jurul articulației afectate.

Înfășurați ambele comprese în prosoape separate, înainte de a le utiliza. Acestea nu ar trebui să fie aplicate direct pe piele. Se pune compresa fierbinte pe zona afectată timp de aproximativ trei minute. Imediat după îndepărtarea compresei fierbinți se adaugă o compresă rece timp de aproximativ un minut.

Repetați procedura de câteva ori pe zi până ce durerile articulare dispar. Nu utilizați terapia prin căldură în cazul în care zona afectată este de culoare roșie, este fierbinte și iritată. Nu utilizați terapie rece dacă aveți probleme circulatorii.

3. Schinduful este un remediu popular cunoscut ca fiind foarte eficient pentru durerile articulare, datorită proprietăților antioxidante și antiinflamatorii. Este deosebit de benefic pentru cei care suferă de artrită. Administrați o linguriță de semințe de schinduf fin măcinate cu un pahar de apă călduță. Faceți acest lucru în fiecare dimineață, până când veți obține rezultate pozitive.

4. Turmericul, de asemenea, este un remediu excelent pentru dureri articulare. Acesta conține un ingredient activ numit curcumin cu proprietăți antiinflamatorii și antioxidante. Se amestecă o linguriță de pulbere de turmeric și un pic de miere într-un pahar de lapte cald. Consumați zilnic, cel puțin pentru câteva zile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *