Remedii naturale pentru tratarea problemelor de sanatate

Știi să recunoști simptomele unor boli respiratorii?

Orice infecție care face respirația dificilă nu este de neglijat. În acest articol vom discuta despre bronșită, boala legionarilor, pneumonie, sinuzită și tuberculoză. Iată câteva din simptomele bolilor enumerate mai sus:

1. Bronșita. În cazul în care tuburile bronhice intră în contact cu un virus, bacterie sau poluant iritant, acestea se inflamează. Simptomele pot include febră ușoară, oboseală, dificultăți de respirație și o tuse care produce mucus galben sau verde. Bronșita apare de obicei la trei sau patru zile după ce v-ați recuperat după o răceală sau gripă.

2. Boala legionarilor. Această boala este o formă de pneumonie rezistentă la unele antibiotice. Boala a fost numită dupa un focar de infecție izbucnit la un hotel din Philadelphia în timpul unei convenții (American Legion în 1976). Simptomele bolii legionarilor pot include: febră, frisoane, tuse, dureri musculare, dureri de cap, oboseală, dureri în piept și, uneori, greață, vărsături și diaree.

3. Pneumonie. Această boala este cel mai adesea cauzată de un virus dar poate fi, de asemenea, rezultatul unei infecții cu bacterii, micoplasme, fungi și chiar cu anumite substanțe chimice. În timpul unei infecții pneumonice, țesutul pulmonar devine inflamat iar săculeții de aer din plămâni se umplu cu lichid.

4. Sinuzita. Este o boală ce se manifestă de cele mai multe ori atunci când nasul este înfundat ca urmare a unei răceali sau alergii. Sinusurile se infectează și apoi se inflamează, eliberând mucus suplimentar. Pe lângă nas înfundat, simptomele sinuzitei pot include o sensibilitate a sinusurilor, mucus nazal galben sau verde și drenaj postnazal, dureri de cap, tuse, febră și respirație urât mirositoare.

5. Tuberculoza. Fără îndoială, tuberculoza este o infecție foarte gravă. Partea bună constă în faptul că doar 10 % din persoanele care sunt infectate cu tuberculoză dezvoltă tuberculoză activă. În cazurile de tuberculoză activă, bacteriile pot ataca orice organ al corpului, provocând o tuse (uneori sângeroasă) pe durată lungă , dureri în piept, oboseală, febră, scădere în greutate și transpirație nocturnă abundentă.

Dacă dezvoltați una dintre infecțiile tractului respirator enumerate anterior este important să luați măsuri imediate pentru a nu vi se agrava situația și pentru a preveni răspândirea infecției și la alte persoane. În linii mari, iată ce trebuie să faceți:

– Spălarea mâinilor în mod regulat și cu atenție, în special după atingerea nasului sau a gurii și înainte de manipularea alimentelor;
– Strănutați și tușiți în batistă. Aruncați imediat batistele utilizate, apoi spălați-vă pe mâini;
– Utilizați propriile pahare, farfurii și tacâmuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *