Remedii naturale pentru tratarea problemelor de sanatate

Obezitatea si remedii naturiste pentru prevenirea si tratarea ei

Obezitatea reprezintă cantitatea de grăsime în exces a unui corp, amplasată în special pe abdomen, fese și coapse. Atunci când cineva cântărește mai mult cu 25-30% decât ar fi normal, în funcție de înălțime și vârstă, se consideră că este obez.

Din păcate, un procent foarte mare din populație ( în special a țărilor dezvoltate) este obeză, lucru care devine din ce în ce mai alarmant, datorită afecțiunilor pe care le generează această obezitate. Motivele pentru care se poate ajunge în această situație sunt multe, de aceea le voi enumera mai jos doar pe cele mai importante:

  • predispoziția ereditară;
  • consumul frecvent de alimente grase de origine animală, produse fastfood;
  • stil de viață necorespunzător – lipsa unui program regulat al meselor, felul și modul în care servim masa etc.;
  • mâncatul între mese (ciugulitul, cum se spune);
  • servitul mesei de seară (cina) prea aproape de ora de culcare;
  • cina prea copioasă;
  • consumul de alcool;
  • consumul de alimente bogate în proteine animale asociate cu alimente bogate în amidon (de exemplu, carne + cartofi);
  • mâncatul în grabă;
  • lipsa de mișcare necesară arderii de calorii.

Despre obezitate

In condițiile în care alimentele nu sunt digerate complet și transformate în energie, hrana se transformă în grăsime și se depozitează în corp. Studii recente indică faptul că un consum, fie el și moderat de alcool, face ca talia să se îngroașe. Explicația ar fi că alcoolul pare să protejeze rezervele de grăsime ale corpului. De exemplu, două cutii cu bere au împreună cam 300 de calorii, în condițiile în care necesarul zilnic al unui bărbat moderat este de 2200 până la cel mult 2600 de calorii, iar al unei femei este de 1600-2000 de calorii pe zi.

Cea mai bună modalitate de a arde aceste calorii și de a transforma hrana în energie este practicarea cu regularitate a exercitiilor fizice. Sigur că există și persoane care pot să consume destul de multe grăsimi, dar au un metabolism accelerat și face ca aceștia să rămână supli toată viața. Aceste persoane nu intra în categoria celor despre care vorbim în acest articol. Cei care se știu că iau ușor în greutate trebuie să fie atenți în permanență la factorii care generează acest lucru și să prevină drumul către obezitate.

Problema nu este neapărat numărul de kilograme în sine, ci modul în care acestea afectează viața și sănătatea. Sunt unele persoane care se împacă cu gândul că sunt mai grase și s-ar putea să nu îi deranjeze ca aspect în fața altor persoane, însă atunci când încep să apară problemele de sănătate lucrurile se schimbă radical.

În cazul în care surplusul de greutate încetinește sau blochează activitățile zilnice, atunci el reprezintă o mare problemă și trebuie să se ia măsuri înainte de a se ajunge la probleme de sănătate mai grave. Tot ceea ce am spus până aici nu înseamnă să nu vă puteți bucura de posibilitatea de a savura diverse alimente care vă plac, doar că trebuie să țineți cont de anumite, hai să le zicem, reguli care să vă ferească de situații nedorite.

Adevărul este că nu se poate face o schemă generală de alimentație, valabilă pentru toată lumea, atât timp cât acest lucru diferă de la individ la individ. Cel mai indicat este să verificați singuri ce alimente și în ce cantitate consumate ajung să vă îngrașe, și astfel vă veți putea face singuri o schemă după care să vă hrăniți. Trebuie să țineți cont de faptul că, datorită obezității, puteți ajunge la probleme de sănătate ca: hipertensiune arterială, diabet, boli de inimă, afecțiuni hepatice, afecțiuni biliare, afecțiuni renale, impotență, infarct miocardic, atac cerebral etc.

Astfel, întregul metabolism va fi dat peste cap, imunitatea va deveni foarte scăzută iar sănătatea va putea deveni o amintire.

Prevenirea și tratarea obezității

Este bine să nu recurgeți la metode de slăbit care sună miraculos, cum ar fi pilulele de slăbit, deoarece cercetări de ultimă oră arată că pot avea efecte secundare nocive care dau stări frecvente și inexplicabile de oboseală, până la probleme cardiace grave.

În tratamentul obezității trebuie înlăturați tocmai acei factori care au generat creșterea în exces a greutății, la fiecare caz în parte.

În cazurile în care persistă o poftă prea mare de a consuma anumite alimente, este bine să faceți o scurtă imagine a ceea ce este mai bine pentru dumneavoastră înainte de a începe să mâncați. Credeți că este suficient să satisfaceți numai papilele gustative, cu riscul de a arăta mult mai neplăcut, iar pe termen lung să vă îmbolnăviți? Convingeți-vă singuri de ceea ce este mai bine înainte să vă așezați la masă. Faceți acest lucru de fiecare dată și, după o vreme, acest efort de a evalua va deveni o obișnuință.

Așa cum se știe, nu trăim pentru a mânca ci mâncăm pentru a trăi și a fi în formă bucurându-ne de o viață sănătoasă. Una dintre metodele universal valabile este aceea de a urma un regim alimentar bazat pe legume și fructe proaspete, ca atare și (sau) sub forma de sucuri și un consum de minim 2 litri de apă pe zi.

Acest tip de regim oferă enzimele active, mineralele alcaline organice și fibrele necesare digestiei, metabolismului și evacuării excrementelor. Un regim alimentar bogat în proteine și sărac în carbohidrați asigură mai eficient utilizarea grăsimilor și a proteinelor ca energie. Peștele și fructele de mare sunt excelente surse de proteine, conținând puține grăsimi saturate, puține calorii și multe vitamine, minerale și acizi grași omega 3, care reduc pericolul de boli cardiovasculare. Totodată, nu uitați să faceți zilnic exerciții fizice.

Măsuri împotriva obezității:

  • evitați alimentele rafinate și pe cele care conțin mulți carbohidrați, carne grasă, ciocolată, pizza, dulciuri, băuturi carbogazoase, porumb, morcovi, cartofi (în special prăjiți);
  • evitați produsele care conțin cafeină. Cafeina activează în organism zahărul din glicogenul stocat în ficat, ducând astfel la îngrășare;
  • evitați alcoolul. Acesta conține multe calorii;
  • mâncați mult spanac, unul dintre cele mai puternice antidoturi pentru stagnarea fecalelor în intestine – cauza frecventă a obezității;
  • beți regulat mult suc de lămâie – ajută la eliminarea grăsimilor din corp;
  • mestecați îndelung pentru a-i da timp creierului să semnaleze cât de plin este stomacul, evitând astfel supraîncărcarea;
  • mâncați după un orar cât mai exact și țineți cont de expresia englezească: dimineața mâncați bine, la prânz împărțiți mâncarea cu prietenii, iar masa de seară să o dați la dusmani;
  • se fierb în apă la foc iute boabe de soia cu usturoi, ca fel de mâncare, pentru stimularea urinării;
  • beți între mese multă apă purificată, pentru a curăța corpul de toxine și a ajuta la eliminarea alimentelor nedigerate;
  • consumul regulat de ghimbir crud poate stimula transpirația și arderea grăsimii în corp;
  • beți un pahar cu suc de grapefruit cu o oră înainte de masă. Acest fruct conține enzime care favorizează digestia;
  • beți mult suc de morcovi și varză;
  • folosiți un amestec de oțet de mere cu ulei de măsline în asezonarea unei măncari. Ajută digestia;
  • fierbeți în apă la foc iute ghimbir uscat și coajă de portocală uscată. Adăugați un pic de zahăr brun și mai lăsați să fiarbă un minut.Se bea zeama.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *